Toate amenzile contravenționale aplicate pentru nerespectarea măsurilor luate pe perioada stării de urgență pot fi anulate în instanță. Am observat că a aparut în presă o confuzie, în sensul că doar amenzile aplicate după data de 1 aprilie ar putea fi anulate. Este greșit.
CCR a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999, privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență sunt neconstituționale.
Indiferent că s-au aplicat sau se aplică amenzi în cuantumul prevăzut înainte sau după modificarea acestuia de către O.U.G. nr. 34/2020, procesele verbale încheiate de polițiști vor putea fi anulate cu ajutorul unui avocat. Termenul limită pentru contestarea acestora va fi de 15 zile de la încetarea stării de urgență.
Decizia CCR a fost clară și a lăsat practic fără suport juridic legea prin care poliția putea aplica amenzi.
Cu toate acestea, poliția a continuat să aplice amenzi, deși acestea puteau și încă pot fi contestate în instanță, iar populația a continuat, în mare măsură, să respecte restricțiile impuse prin legea declarată neconstituțională, fie dintr-o confuzie juridică, fie de frica de a fi nevoiți să conteste aceste amenzi în instanță ulterior.
Trebuie reținut că indiferent de cele dispuse prin decizia CCR, amenzile nu se anulează automat sau de drept, ci trebuie parcursă o procedură în instanță. Pe durata soluționării contestației, se suspendă obligația de a plăti amenda.
Avocatul Poporului, ca instituție, a avut la dispoziție 21 de ani să ridice excepția de neconstituționalitate cu privire la OUG 1/1999 și nu a făcut-o. Au fost 21 de ani, în care legislația putea fi perfectată și corectată, astfel încât să avem o lege de care să ne putem folosi la momentul la care ne întâlnim cu o criză. Dacă ne amintim, chiar Avocatul Poporului a cerut Presedintelui României instituirea stării de urgență, în baza unei legi, care tot Avocatul Poporului a cerut să fie declarată neconsitituțională.
Avocat Moga Șerban
Sibiu