Vineri, 13. După ce domnul Horațiu Potra a fost pus în libertate de către Tribunalul Prahova, presa a tăcut.
După șase zile pline în care în aproape fiecare minut apărea câte un articol sau câte o știre la televizor despre “mercenarul Potra” și despre “acoliții lui”, despre presupusul “prăpăd” pe care voiau să îl facă, supărați fiind că a fost anulat rezultatul alegerilor, atunci când Justiția a vorbit, presa a tăcut. Pe câte un forum sau la câte un articol cineva mai lasă câte un comentariu, câte o părere neinformată despre “de ce nu s-a făcut dreptate”, ca si când “dreptatea” poate însemna automat doar a trimite un om la închisoare pentru ceea ce a scris presa că a făcut, pentru ceea ce a presupus Parchetul că a făcut. Suntem atât de obișnuiți să luăm ca atare tot ce se scrie și se vorbeste în presă, încât avem tendința să uităm să gândim pentru noi înșine. A devenit normal ca televizorul și ziarele să ne spună ce e drept și ce nu e, ce e bine și ce nu e; rămânând suficient timp în aceasta stare, uităm cine suntem și uitam ce e important.
După ce domnul Horațiu Potra a fost pus în libertate de către Tribunalul Prahova, presa a tăcut. Am așteptat și am sperat, însa nicio publicație și nicio televiziune nu ne-a contactat ca să afle ce s-a întamplat, de fapt, în aceste 6 zile pline. Nu a adresat nimeni întrebările importante, întrebările corecte; un om și familia sa au fost denigrați de o țară întreagă, fară să fi fost găsiți vinovați de ceva și nimeni nu întreabă: de ce? Nu întreabă nimeni cum și de unde a avut presa, în mod constant, informații din cuprinsul dosarului penal, chiar înainte de a le cunoaște avocații ? Nu întreabă nimeni câte din acele informații au fost, de fapt, adevărate, având în vedere că domnul Potra a fost pus în liberate? Nu întreabă nimeni de ce trăim într-o țară în care nu ni se permite să avem propriile opinii și ni se spune ce să credem ?
Nu, nu întreabă nimeni ce s-a întamplat, de fapt, în aceste 6 zile; despre nopțile nedormite, despre încalcarea flagrantă a dreptului la apărare, despre comportamentul organelor de urmărire penală. Nu se gândeste nimeni că un om, actualmente lăsat în libertate, a fost lipsit de somn și de hrană aproape 40 de ore la rand; că s-a mers acasă la familia lui, în mod neanunțat, și cineva le-a căutat prin lucruri, ore in șir, fară să găsească nimic. Da, chiar și acasă la copiii minori; da, chiar și acasă la mama în varstă, care locuia singură.
Într-o țară în care un dosar penal se soluționează, cu aproximație, între 12 și 36 de luni sau mai mult, Parchetul de pe lânga Curtea de Apel Ploiești a administrat un probatoriu extrem de complex în aproximativ 120 de ore. Si cu toate astea, inculpatul pe care căutau să îl vadă închis e acum în libertate.
De ce nu întreaba nimeni ce s-a întamplat? Ar fi admirabil de observat un asemenea zel și în dosarele ce au ca obiect violența domestică și accidentele soldate cu victime, în dosarele de ucidere din culpă sau de omor. Dar nu se întamplă. Și nimeni nu întreabă de ce.
Ce s-a întamplat cu Horațiu Potra se poate întampla oricui. Și când se va întampla, e prea tarziu să ne mai întrebam de ce, răspunsul va fi evident: pentru ca nu am adresat întrebarile corecte, pentru că i-am lăsat sa ne spună ce sa credem.
Link-uri relevante: