La momentul de fata apar interesele clientilor mei in aproximativ 70 de dosare de familie, insa fiecare dintre ele ma pasioneaza la fel de mult si la fiecare dosar simt si eu alaturi de clientul meu ce simte el. Daca apare un dosar cu care nu ma identific, prefer sa refuz politicos clientul. Preiau doar acele dosare in care cred.
Fiecare judecator specializat pe dreptul familiei are de solutioant cel putin de 3 – 4 ori mai multe dosare de acest gen intr-un an. Intervin astfel automatismele si, pe de o parte, este normal. Ca avocat ma pot opri. Pot spune, “ajunge, mai multe dosare nu pot sau nu doresc sa gestionez”, insa judecatorii nu au acest lux. Dansii sunt obligati sa preia ceea ce li se repartizeaza.
Ajung sa se pronunte solutii rigide, fara aplecare pe speta, fara interes pentru durerea omului sau pentru perioada prin care trece copilul, pentru ca intotdeauna copiii sunt cei care trebuie protejati cel mai mult in astfel de procese. Fara dubiu ca majoritatea judecatorilor cunosc ce zice legea, stiu Codul, viseaza procedura civila, insa in procesele de familie se pun in proportie de 80% probleme, pe care nu le gasesti in Cod sau in lege.
Spre exemplu, intr-o speta recenta solicitam revocarea unui ordin de protectie, obtinut de mama, care insa profita de acest ordin pentru a restrange tatalui posibilitatea de a-si vedea copilul. Copilului nu i se permitea de mama sa aiba telefon pentru a tine legatura cu tatal sau, iar cei doi nu se puteau vedea, desi aveau o relatie deosebita, intrucat tatal trebuia sa tina o distanta de mama, conform ordnului de protectie. Am explicat situatia instantei, care insa ne-a raspuns dezinteresata, sa gasim alte cai de a lua legatura cu copilul.
La cativa pasi de a-mi pierde cumpatul i-am explicat doamnei judecator ca legea nu trebuie o piedica in aplicarea dreptului, ci trebuie interpretata in sensul protejarii drepturilor. Ar fi cazul uneori sa ridicam capul din carte si sa il indreptam spre oameni, spre viata si necazurilor lor. Indiferent de certurile si neintelegerile dintre soti, relatia dintre tata si copil, care a fost intotdeauna una apropiata, trebuie sa fie protejata. Nu putem pleca de la premisa ca daca legea nu dispune, e treaba oamenilor sa se descruce. Deznodamantul povestii il las imaginatiei cititorului.
Este nevoie de scheme largite de personal in cadrul instantelor, de specializare a avocatilor si cel mai mult de compasiune interumana. Ca avocat specializat in dreptul familiei, lucrez in prezent cu asociatii, care ofera consiliere si sprijin victimelor violentei domestice, incerc prin toate caile sa trezesc atentia, autoritatilor acolo unde este nevoie, dar si unor judecatori coplesiti de volumul de munca si cel mai mult incerc sa ma identific cu problema celuie care imi cere sprijinul, pentru ca altfel munca noastra devina o rutina fara finalitate.
