„De ce dispar in instante prieteniile de pe holurile facultatilor de Drept?” – Un avocat se intreaba. Cine-i poate raspunde?

Judecătoria Sibiu a devenit, prin excelență, tânără. Pe holurile acesteia poartă robă de judecători, de procurori sau de avocați, tineri care se învârt în jurul vârstei de 30 de ani și care, cu câțiva ani în urmă, râdeau împreuna pe holurile facultăților de drept. O notă mai sobră o dau grefierii, care trebuie, în mod obligatoriu, să păstreze ordinea în dosare și în instanță.

Cu toate acestea, relațiile interumane din cadrul judecătoriei sunt reci. Pe partea dreaptă a holului discută un judecător cu un procuror, iar pe partea stângă doi avocați. Între cele două „tabere” este o graniță imaginară greu de depășit.

Se prea poate sa fie vina DNA – ului, care în ultimii ani a anchetat prea mulți magistrați pentru corupție, care a suspectat prea mulți avocați ca se ghidează după regula „un avocat bun cunoaște legea, un avocat deosebit cunoaște judecătorul”, însă un lucru este cert, tinerii care cu puțin timp în urmă râdeau împreuna pe holurile facultății, acum pe holurile Judecătoriei Sibiu nici nu se mai cunosc.

Fac, bineînțeles, excepție câteva figuri simpatice ale robei judecătorești, care nu pot din fire să nu sărute mâna unei doamne avocat atunci când o întâlnesc, să nu complimenteze cu respect un tânăr jurist, atunci când îl văd mai neîncrezător în fața sălii de ședință sau să nu își exprime oful solidar față de problemele comune, ale noastre ca juriști. Din eleganță față de aceștia, sigur că nu pot fi numiți, însă ei reprezintă doar excepția.

Așa cum văd eu situația, ca avocat de drept penal, răceala de pe holurile instanței dintre cele două categorii de juriști rămâne aceeași și în ședințele de judecată. Încerc să fiu prietenos, să îmi apăr clientul și în același timp să păstrez un ton călduros și zâmbitor cu colegii, pe care îi văd zilnic, pe care îi voi mai întâlni în săli și în următorii 25 de ani, fie că sunt confrați avocați, fie că sunt procurori sau judecători. Acest lucru nu îmi vine greu, pentru că îi respect, ca oameni, ca intelectuali și văzându-i zilnic, îi simt ca pe o familie.

Însă, în sală nu suntem o familie unită, ne punctăm defectele, iar lumea din afară, justițiabilii, presa și orice om care a trecut prin tribunal, vede aceste lucruri și ne respectă la rândul lor mai puțin pe toți.  

Ne bucurăm când partea adversă nu a citit tot dosarul sau când am prins parchetul cu pantalonii în vine, pentru că de, și ei sunt oameni și după 24 de ore de percheziții și audieri la foc automat și procurorii sunt predispuși greșelii, și cu toate acestea uităm scopul nostru comun, ca oameni ai dreptului.

Noi suntem acolo pentru a veghea că se face dreptate, că cel păgubit este compensat și că cel acuzat este tratat echitabil. Până la urmă atât scopul meu ca avocat, cât și cel al colegilor procurori și judecători este acela ca hotărârea finală să fie una dreaptă pentru toată lumea.

Acestea fiind spuse, cred că ar trebui să renunțăm la speculație, să ne respectăm mai mult și să colaborăm în interesul legii și al oamenilor. Poate nici un zâmbet sau un compliment ocazional nu ar strica în sala de judecată.

Un editorial semnat de către avocatul Șerban Moga, Baroul Sibiu