Citeste intreg articolul pe profit.ro
Legislația română și cea europeană se îndreaptă spre un mai mare echilibru între tată și mamă în exercitarea responsabilității parentale. Cu toate acestea, în practică, exercitarea autorității părintești este cel mai frecvent acordată mamei, în detrimentul drepturilor tatălui, în special în cazurile de divorț și separare și mai ales atunci când copiii se nasc în afara căsătoriei. Pentru o societate egalitaristă, este atât o provocare, cât și o necesitate să se recunoască faptul că tații au drepturi și responsabilități cu privire la copiii lor în același mod ca și mamele.
Un număr foarte mic din procesele introduse pe rolul instanțelor de judecată au ca obiect stabilirea domiciliului copiilor minori la tată. Acest fenomen nu este întotdeauna cauzat, așa cum se presupune, de refuzul taților de a își asuma creșterea unui copil, ci are la bază o problemă veche, răspândită la nivel european – înclinația judecătorilor de a stabili domiciliul acestora la mamă.
Prin adoptarea Legii 272 din 2004 a fost introdus în legislația românească conceptul, deja consacrat încă din 1989 de către Organizația Națiunilor Unite1, de „principiu al interesului superior al copilului”; a fost preluat, apoi, de Codul civil modificat prin Legea 71 din 2011, în articolul 263 și a devenit elementul primordial pe care instanțele de judecată trebuie îl aibă în vedere la pronunțarea unor soluții care privesc minori.
